luni, 20 august 2018

ALUNECAREA GÂNDULUI - CHEILE CHEII

Moto: Nu se poate decât o singură dată.
A doua oară nu este decât o amintire.
Nichita Stănescu


Hotărâsem însfârșit, să pornim către Cheile Cheii. Era domeniul acestora, unul necunoscut și poate misterele cuprinse între pereții înalți ai Stogșoarelor și Claia Strâmbă, să-mi fi stârnit imaginația. Pentru că la urma urmelor, eu eram cel care închipuise plimbarea prin marea strâmtoare a acestor chei. Gândul ăsta năstrușnic, îmi venise cu vreo 2-3 ani înainte. Atunci, plecasem într-o dimineață senină de iunie, să străbat meleagurile Builei. În satul Tisa de deasupra Olăneștilor, un bătrân, mi-a explicat mersul pe plaiul Pietrii Tăiate, până sus, în Șaua adâncă dintre Stogșoare și Stogul, acolo unde o masă cu băncuțe, oferea odihnă călătorului obosit. Era aici primul popas între țancuri pietroase, între vuietul tiselor și brazii cu ace înălbite pe o parte, înfrățite cu calcarul deasupra căruia stăpâneau muntele. Mai departe poteca, deabia aninată pe coasta muntelui, cobora repede la firul apei Cheii și când îl traversai, ajungeai la cantonul lui Zdârcea, pădurarul din tată-n fiu care într-un fel dădea culoare muntelui și pe care mi-l amintise bătrânul la începutul drumului. Acolo ar fi trebuit să găsesc animație turistică și oameni care să mă îndrume mai departe.

Ajunsesem cam obosit, după drumul crestelor de până atunci, nu chiar așa de scurt. După spusele bătrânului, aici ar fi trebuit să găsesec o adevărată animație, dar spre surpriza mea totul era pustiu și ce era mai grav, de aici încolo nu se vedea nicio potecă. Am luat-o la vale, la început pe lângă firul apei. Apoi valea a început să se strecoare printre bolovani imenși și panta văi a devenit din ce în ce mai abruptă. Am coborât un bolovan imens, spălat bine de șuvoiul de apă, de unde drumul prin șuvoiul năvalnic al apei, nu părea să-mi ofere vreun drum de coborâre. Am încercat să mă întorc, dar bolovanul de pe care coborâsem, era bine spălat de apă și alunecos. Atunci, în zgomotul infernal al torentului, am strigat după ajutor, prima oară și ultima de atunci încoace. Cine să mă audă !. Cu chiu cu vai am ajuns din nou la canton și de acolo, străbătând lanul de urzici din spatele acestuia, am găsit poteca care mi-a permis mai apoi să străbat drumul pe care-l intuiam că mă va scoate la Bărbătești. Nici drumul pe sub seninările Builei, pe care atunci le vedeam prima oară, n-a fost lipsit de surprize, dar până la urmă, obosit mort, după un drum de 16ore de când plecasem de acasă, am ajuns în satul Bărbăteștilor, cam pe la ora 21, la casa lui nea Mitică, cel care mă așteptase cam toată ziua. Asta a fost prima mea incursiune către Cheile Cheii.

Acum, cei patru colegi de muncă și aventuri, ne-am întâlnit cu toții la mânăstirea Cheia, de unde mai departe am plecat către cheile visate. A fost un drum nu prea scurt până am intrat în strâmtoarea acestora. În întunecimea pădurii, am ajuns la un loc de unde apa ieșea dintre doi pereți, nedându-ne nicio șansă să pătrundem printre ei. Era un ochi de apă liniștit, despre care mult mai târziu, am aflat că se numea Iapa cu Brânză, sau Sângele lui Dudă. Am încercat să găsim drumul mai departe. Pe malul stâng era o pantă abruptă, stîncoasă. Prin despicătura prin care curgea apa era imposibil să mergem. Așa că am început să ne cățărăm pe malul drept, pământos și abrupt. Cu chiu cu vai am ajuns sub un perete stâncos, pe sub care am mers până pe o muchie, lângă trunchiul bâtrân al unul brad. De acolo ne-am avântat pe altă muchie, în josul căreia, departe, bolborosea frământata apă a Cheii. Am plecat mai departe, urcând muchia pe care eram, apoi traversând panta umedă și alunecoasă, pe sub un perete. Am ajuns pe altă muchie stâncoasă, de pe care, pe un perete aproape vertical am coborât la o pantă plină cu grohotiș. Pe aceasta am ajuns la firul apei zbuciumate, lângă care am găsit trupul unei capre negre căzută de sus, din pereții aninați deasupra apei. Șuvoiul apei era extrem de puternic și numai curajul lui Grig, ne- arătat că apa se poate traversa. De aici încolo tot pe malul apei am mers, traversând-o de pe un mal pe celălalt. Lumina și așa puțină în cheile înguste, se micșora pe măsură ce și ziua începea să se sfârșească. Am trecut de marele bolovan care mă speriase în prim mea incursiune, am ieșit din apa Cheii urcând malul drept și am intrat în pădure când întunericul cuprinsese muntele. Nu ne-a fost ușor nici pe aici. Nu era niciun fel de potecă. Doar stânci pe care trebuia să le ocolim, uneori grohotiș mișcător, mesteceni și brazi ce ne încurcau calea. Lanternele noastre pirpirii ca pe vremea aceea, ne ajutau și ele cât puteam. Noroc cu noaptea senină, cu lună plină, care mai lumina din când în când întunericul pădurii.Din întâmplare am ajuns la un fel de tunel pe sub care am trecut. Din fericire era acesta chiar drumul pe care trebuia să-l urmăm. Mai departe au urmat zone de brână, un coborâș până aproape de firul apei, o zonă liniștită de ariniș pe sub abruptul Sentinelei Cheii, cum aflat mult mai târziu că a fost denumită și însfârșit pădurea de fagi care ne-a scos în poiana în care am aflat cantonul la care trebuia să înoptăm. Era acesta casa pădurarului din tată-n fiu, cantonul lui Zdârcea !.

În poiana luminată ca ziua de lumina lunii, am coborât la firul apei și ne-am scăldat în apa cristalină, fericiți după o tură care ne reușise pe deplin. Și ca să fie noaptea de neuitat, pe lângă noi zburau luminițele mișcătoare ale licuricilor. O asemenea noapte, parcă n-am apucat niciodată de atunci încoace.

A urmat o noapte liniștită, odihnitoare și a doua zi am urcat în Șaua Stogșoarelor, ne-m odihnit la masa cu băncuțe, de unde mai departe am coborât poteca care ne-a scos, pe Plaiul Pietrii Tăiate tocmai în Olănești. Ar mai fi de spus că acum drumul trece prin tunelul de sub Șaua amintită, acolo unde cred că și acum stăpânește colonia de tise, bradul cu ace albe pe dosul lor.

A fost o aventură de care ne-am amintit mereu și care chiar dacă n-o fi fost chiar premieră, dar nici departe de așa ceva n-a fost.       
                                             Dinu  Boghez /  iunie  1970

Niciun comentariu: