Dimineata este
momentul meu preferat al zilei…cine hoinareste pe carari de munte dupa ce a
reusit sa se trezeasca devreme stie ce vreau sa spun. Asa am trait prima oara si
Cheile Tasnei… chiar de 1 mai…vesele, inspumate si zglobii in lumina aurie a
diminetii.
Intrarea in chei
se face chiar langa cabana Dumbrava de pe valea Cernei, la granita intre
judetele Mehedinti si Caras-Severin. A fost primul meu pas in muntii Mehedinti.
Tasna serpuia neobosita printre fagi asa ca apa am traversat-o de mai multe
ori.
Cand a inceput sa se rareasca padurea si sa vedem muntii Cernei de
vis-à-vis, a aparut in sfarsit copacul pe care il asteptam de aproape o luna:
liliacul salbatic. Martuisesc ca nu am mai vazut liliac pe munte. Spre
suprinderea mea, am constat ca ii place stanca si se cocoata prin cele mai
nastrusnice locuri (il stiam cuminte prin gradini, pazind cate un gard…),
neuitand sa fie si parfumat. Nu stiu daca in alta parte liliacul salbatic se intrece
cu pinul, dar in Cheile Tasnei da! Si sa mai fie si inflorit…ce poate fi mai
potrivit?!
Poteca urca si
coboara rapid printre stanci mari de calcar pana la Moara Dracului, o veche
moara de apa cu o cascada minunata in spatele ei, locul unde se termina si
cheile.
De deasupra morii, am mai admirat o data Cheile pentru ca de aici
urcusul se domoleste si patrunde din nou in padurea de fag.
Am fost placut
mirati de “reclamele” de pe copaci…foarte eficiente pentru ca bineinteles ca am
ajuns la stana sa cumparam cas si branza.
Am mai iesit o data din padure si am
ajuns intr-o poiana mare cu vaci ce se bucurau de soare si iarba si unde
peisajul din noi ne-a bucurat (Poiana de Sus a Tasnei).
Daca pana aici am mers
pe crucea albastra, mai departe am inceput sa urmarim punctul galben spre
stanga pentru ca ne doream sa strabatem Mehedintii chiar prin crovurile vazute
pana atunci doar in fotografii.
Dupa ce am
trecut de singura saritoare, stanca a cam disparut si am intrat intr-o padure
de foioase unde punctul galben (la inceput alaturi de banda rosie) nu a fost
intotdeauna usor de urmat. Pe masura ce urcam, padurea se facea tot mai deasa
si mai pitica si marcajul tot mai rar, iar poteca lipsea cu desavarsire (poate
ca banda rosie este mai dorita decat drumul pe aici). Oricum, pe ceata sau
ploaie, marcajul nu cred sa se vada prea usor… Si aici am gasit mult liliac
salbatic, atat arbustul cat si cel pitic. Mersul prin padure a devenit din ce
in ce mai greu pentru ca in unele portiuni erau multi copaci doborati si crengi
rupte, dar dupa vreo ora am iesit la lumina pe varful Pietrele Albe, unde am
zarit primul crov si cred ca cel mai mic dintre ele (daca are vreun nume imi
cer iertare ca nu il stiu…).
Nu stiu cum sunt
in alte anotimpuri, dar primavara crovurile sunt superbe. Arata ca niste coveti
de-un verde aprins, presarate cu copaci voinci si bolovani de toate
dimensiunile.
Totusi in ele nu am gasit apa sa ne umplem bidoanele cam
goale…doar niste balti in care nu ne-am aventurat si care oricum ar fi fost
revendicate de caii imprastiati dupa iarba.
Fiecare crov m-a
surprins si la fiecare imi spuneam “asta e cel mai frumos dintre toate…”:
Crovul Plostinioarele, Crovul Medved, Poiana Porcului…
Din Crovul Mare, unde am
intalnit zeci de turisti, dupa ce am terminat branza si casul luate de la stana
din Tasna, am coborat spre valea Cernei prin Cheile Tamnei, chei fara apa in
perioada aceasta, dar spectaculoase, adevarate explozii de piatra.
Abruptul a
fost mai mare pana in Poiana lui Beniog, de aici mai departe doar o frumoasa
padure de fagi si placuta conversatie de pe drum…pana la asfalt si inserare.
Am sa revin cu
mult drag, candva intr-o zi de toamna…
Text: Floriana Boghez
