marți, 5 mai 2015

Edenul din Crovuri


Dimineata este momentul meu preferat al zilei…cine hoinareste pe carari de munte dupa ce a reusit sa se trezeasca devreme stie ce vreau sa spun. Asa am trait prima oara si Cheile Tasnei… chiar de 1 mai…vesele, inspumate si zglobii in lumina aurie a diminetii.


Intrarea in chei se face chiar langa cabana Dumbrava de pe valea Cernei, la granita intre judetele Mehedinti si Caras-Severin. A fost primul meu pas in muntii Mehedinti. Tasna serpuia neobosita printre fagi asa ca apa am traversat-o de mai multe ori. 



Cand a inceput sa se rareasca padurea si sa vedem muntii Cernei de vis-à-vis, a aparut in sfarsit copacul pe care il asteptam de aproape o luna: liliacul salbatic. Martuisesc ca nu am mai vazut liliac pe munte. Spre suprinderea mea, am constat ca ii place stanca si se cocoata prin cele mai nastrusnice locuri (il stiam cuminte prin gradini, pazind cate un gard…), neuitand sa fie si parfumat. Nu stiu daca in alta parte liliacul salbatic se intrece cu pinul, dar in Cheile Tasnei da! Si sa mai fie si inflorit…ce poate fi mai potrivit?!






Poteca urca si coboara rapid printre stanci mari de calcar pana la Moara Dracului, o veche moara de apa cu o cascada minunata in spatele ei, locul unde se termina si cheile. 



De deasupra morii, am mai admirat o data Cheile pentru ca de aici urcusul se domoleste si patrunde din nou in padurea de fag. 


Am fost placut mirati de “reclamele” de pe copaci…foarte eficiente pentru ca bineinteles ca am ajuns la stana sa cumparam cas si branza. 


Am mai iesit o data din padure si am ajuns intr-o poiana mare cu vaci ce se bucurau de soare si iarba si unde peisajul din noi ne-a bucurat (Poiana de Sus a Tasnei). 


Daca pana aici am mers pe crucea albastra, mai departe am inceput sa urmarim punctul galben spre stanga pentru ca ne doream sa strabatem Mehedintii chiar prin crovurile vazute pana atunci doar in fotografii.
Dupa ce am trecut de singura saritoare, stanca a cam disparut si am intrat intr-o padure de foioase unde punctul galben (la inceput alaturi de banda rosie) nu a fost intotdeauna usor de urmat. Pe masura ce urcam, padurea se facea tot mai deasa si mai pitica si marcajul tot mai rar, iar poteca lipsea cu desavarsire (poate ca banda rosie este mai dorita decat drumul pe aici). Oricum, pe ceata sau ploaie, marcajul nu cred sa se vada prea usor… Si aici am gasit mult liliac salbatic, atat arbustul cat si cel pitic. Mersul prin padure a devenit din ce in ce mai greu pentru ca in unele portiuni erau multi copaci doborati si crengi rupte, dar dupa vreo ora am iesit la lumina pe varful Pietrele Albe, unde am zarit primul crov si cred ca cel mai mic dintre ele (daca are vreun nume imi cer iertare ca nu il stiu…).





Nu stiu cum sunt in alte anotimpuri, dar primavara crovurile sunt superbe. Arata ca niste coveti de-un verde aprins, presarate cu copaci voinci si bolovani de toate dimensiunile. 



Totusi in ele nu am gasit apa sa ne umplem bidoanele cam goale…doar niste balti in care nu ne-am aventurat si care oricum ar fi fost revendicate de caii imprastiati dupa iarba.


Fiecare crov m-a surprins si la fiecare imi spuneam “asta e cel mai frumos dintre toate…”: Crovul Plostinioarele, Crovul Medved, Poiana Porcului… 





Din Crovul Mare, unde am intalnit zeci de turisti, dupa ce am terminat branza si casul luate de la stana din Tasna, am coborat spre valea Cernei prin Cheile Tamnei, chei fara apa in perioada aceasta, dar spectaculoase, adevarate explozii de piatra. 




Abruptul a fost mai mare pana in Poiana lui Beniog, de aici mai departe doar o frumoasa padure de fagi si placuta conversatie de pe drum…pana la asfalt si inserare.

Am sa revin cu mult drag, candva intr-o zi de toamna…





Foto: Floriana Boghez, Mihaela Bornaz
Text: Floriana Boghez