Moto: ...plânsul nu e miez niciodată,
Ci numai început și sfârșit.
Ana Blandiana
Mircea Florian a organizat o excursie în
Retezat, la care transportul era asigurat cu un microbuz ceva mai mare, al
ONT-ului. Au fost destui amatori, printre care sigur Hăuș și subsemnatul. S-a
umplut lesne microbuzul, ultimul loc fiind ocupat cu puțină vreme înaintea
plecării. A fost un drum lung până la parcarea amenajată de puțină vreme, în
comuna Nucșoara. Desigur de acolo am mai avut încă de mers până la cabana
Pietrele. Am ajuns acolo pe înnoptat și camera în care ne-am culcat nu avut
încălzirea necesară. A fost frig cu toate că eram în luna iunie. Cu sacii de
dormit pe care îi aveam fiecare, cu voioșia care ne-a stăpânit tot drumul dar
și la cabană, noaptea a trecut ușor.
A doua zi călătorii vâlceni ajunși aici, n-au fost toți de aceeași părere în privința traseului pe care să-l urmăm. Așa că fiecare și-a ales drumul său. N-am să vorbesc în continuare decât despre locurile pe care subsemnatul și Chissy și le-au ales. Doream mai întâi să urcăm vârful Galeșului. Apoi să străbatem culmea de sub Păpușa, Custura Bucurei și să ajungem cât mai aproape de vârful Retezat, dacă s-ar fi putut să-l și urcăm și să coborâm la cabana de unde pornisem. Am pornit împreună cu Chissy și Mircea Florian. La vremea aceea traseul de pe Valea Rea nu era marcat, era doar o potecă, străbătută adesea de turiști. Avea în lungul ei frumuseți deosebite care meritau văzute. Iar când ajungeai în zona crestelor, aspectul lor alpin depășea pretențiile cele mai pretențioase. Pe poteca asta am plecat dis-de-dimineață. Aveam multe locuri de văzut, lungimea traseului prin locurile pe care ni le propusesem nu era prea scurtă, iar dificultatea unora din ele lua multă atenție. În plus zăpada crestelor, încă nu le părăsise. Urma să facem un traseu, cât ne lăsau puterile să-l parcurgem, pe alocuri dificil, dar interesant și deosebit de frumos.
Poteca a pătruns prin locurile pădurilor îmbătrânite, mai întâi. Mai apoi am trecut pe lângă oglinda Tăului dintre Brazi. O oglindă de apă cu aspect întunecat de trunchiurile de brad doborâte de timp. Mai apoi poteca a început să aibă petice de zăpadă întârziată. Eram pe Valea Rea a Retezatului. Ne apropiam de crestele pe care încă de la cabană, le ghiceam in lupta cu iarna care nu se lăsa dusă cu ușurință. Când am ajuns sub creasta însorită din belșug, troienele de zăpadă stăteau aninate de creste și acopereau pantele către înălțimi, de parcă eram în toiul iernii. Ar fi fost pantele versantului către creastă, unele mai greu de trecut, dar acum, cu zăpezile aninate de stâncării, doar să-ți înfigi bocancii bine în zăpadă și să fii atent să nu o iei la vale, înaintarea pe coastă, era una ușurată mult. Pe sub pașii noștri trebuie să fi fost Tăurile din Valea Rea, dar acum doar ne închipuiam că pășeam peste oglinzile de apă. Ieșisem în creastă cam prin dreptul Tăului Țapului. Avea iezerul care abia ieșea de sub zăpezi, un altfel de aspect. Oglindă de apă primăvăratecă, stânca din mijlocul tăului, înzăpezită, altfel descoperită de primele semne de vară iernatică în mijlocul tăului, un țap, care se bucura de zilele însorite. Poate doar de aceea stătea țapul țanțoș pe piatra încă înzăpezită, să ne arate nouă bucurii primăvăratece. Pe creasta înzăpezită din belșug am luat-o spre stânga, dorind să trecem pe la oglinda mării albastre a Galeșului și mai apoi să urcăm pe Vârful cel Mare al locurilor, la cei 2455m. Am hăulit cât am putut ajunși pe vârf, cât să ne audă poate ceilalți ortaci plecați prin alte locuri și nouă să ne satisfacă orgoliul cuceririi celei mari. Ne-am îndreptat apoi pașii pe culmea altfel cu greutățile alpine de pe Custura Bucurei, pe care grohotișul cam mare și cam instabil, l-am depășit în goana de a ne întâlni prietenii plecați prin alte locuri. Încă înzăpezitul lac al Bucurei, mi-a amintit de alte împrejurări, din anii mai tineri, când locurile Retezatului ne făcuse să-l îndrăgim.
Am depășit înalta Curmătură a Bucurei 2206m, apoi și vârful cu același nume, de 2439m, al cărui versant sudic îl urcasem în alte împrejurări și am coborât în Șaua Retezatului. Am fi dorit să urcăm și vârful cu același nume – 2485m -, ca să împlinim cununa vârfurilor înalte din ziua aceea, dar când am ajuns în șaua înaltă de 2251m, Mircea Florian tocmai cobora tinerește cu bocancii, făcând volte ca pe schiuri. Până să se adune cei cu care fusese pe vârf, cu cei doi veniți tocmai de pe înălțimea Vârfului Mare, am mai stat la palavre cu cel dintâi coborâtor. Apoi cu toții am luat-o pe valea Stânișoarei, pe la lacurile care încă nu-și descoperiseră oglinda apei și aproape tot într-o fugă, am ajuns la cabana Pietrele. Eram tot într-o fugă, că doar trebuia să ajungem la microbuzul din parcarea unde îl lăsasem și cu care aveam să ne întoarcem acasă.
Fusese o excursie magnifică. Ajunsesem pe înălțimile mari ale Retezatului, ne limpezisem privirile în ochiurile de apă albastră ale înălțimilor și postatele de zăpadă de pe creste ne îmbujoraseră gândurile și ne arămisera fețele.
Dinu Boghez