Lugano Paradiso

   Somnul in Lugano, m-a adus a doua oara in aceasta parte a Elvetiei, zona Ticino. De fapt, de fiecare data a fost vorba despre experienta pe care am castigat-o in medicina somnului in Spitalul Civic din Lugano, centru consacrat in aceasta latura a neurologiei. Ocazii cu care am intalnit oameni minunati si locuri deja foarte dragi.

   Lacul Lugano este probabil marea atractie a orasului. De-a lungul lui trece o strada principala a orasului care imi aminteste de “ Promenade des anglais” din Nisa. Aici este mereu plin cu turisti, printre care si multi romani. Toata lumea apasa pe butonul aparatului de fotografiat si se bucura de ce vede si simte. Masutele cu cescute de cafea si ceai sunt bineinteles nelipsite. Lacul este fantastic indiferent de soare sau ploaie. Sunt multe ambarcatiuni care plimba turistii dintr-un loc in altul. De o parte si de alta a orasului strajuesc muntele Bre si muntele San Salvadore.

   Parcul Civic Lugano se afla tot pe marginea lacului Lugano. Am apucat sa il vad si primavara si vara, superb in ambele perioade ale anului. Plin de plante si arbori spectaculosi. Imi amintesc cat m-am bucurat cand acum un an, am zarit pe desktopul unui calculator din Bucuresti o imagine cunoscuta: unul din platanii imensi din acest parc si lacul Lugano. Am chiuit atunci “dar stiu copacul asta!”. Deci da, aici sunt vreo cativa platani uriasi (copac tare drag mie), chiar pe marginea lacului, cu ramuri viguroase, intortocheate care coboara pana la apa si printre care sunt mereu rate salbatice si lebede albe si negre. Vara oamenii vin si fac baie in lac printre pasari. Apa este calda dar racoritoare, iar mersul descult pana la iesirea din parc o minunatie… Sa se poata asta si in Herastrau?!... Lebedele sunt mereu aproape de mal pentru ca stiu ca delicatetea lor alba sau neagra le aduce tot timpul cate ceva de ciugulit de la cei de pe tarm.

   Pe strazile din Lugano. Orasul este plin de plante decorative, palmieri, copaci in floare, conifere neobisnuite, hortensii si multe alte flori. Primavara am admirat multele tipuri de azalee care pot atinge dimensiuni chiar de 2-3 metri. Cu toate ca elvetienii spun despre Lugano ca este un oras cu putin spatiu verde… Peste tot misuna mici soparle caraghioase si mi-e tare ciudat sa asociez zgomotul lor printre frunze sau imaginea lor pe trotuare cu notiunea de oras. Veverite destul de curajoase sunt si ele prezente bineinteles, mai ales in apropierea brazilor argintii inalti. Si am vazut si un arici. Strazile sunt inguste si foarte multe, se catara aproape pe toate dealurile. Casele de obicei sunt foarte bine adaptate terenului in panta si la fel si gradinile lor terasate si etajate. Dar de fapt, tot peisajul este foarte urbanizat.

   Gandria (nume pe care mi-e greu sa il retin cum trebuie, desi nu e asa complicat) este un satuc pescaresc in apropiere de Lugano. De fapt, din Parcul Civic Lugano pleaca un traseu catre aceasta localitate, traseu care urmareste marginea lacului si care la un moment dat devine o alee minunata cu privelisti multe catre apa. Dureaza cam o ora. Gandria este suspendat pe malul lacului, cu multe stradute stramte din piatra (asa cum plac turistilor, ca intr-un joc pentru toate varstele, de care insa te mai si plictisesti), scari si portite, linistit si dominat bineinteles de o biserica veche in centru. In Gandria nu poti intra cu masina. Are insa destule hoteluri cu balcoane pline de flori orientate spre lac. Unele case sunt din secolele XVI-XVII. Majoritatea localnicilor au barci sau caiace…o minunatie, nu altceva!, la prima vedere cel putin…

   San Salvadore este un mic munte aflat chiar deasupra partii din oras care poarta numele de Lugano Paradiso. Chiar din aceasta zona pleaca spre varful lui atat o poteca racoroasa prin padure cat si un funicular, ambele ajung chiar pe varful lui, renumit pentru belvederea sa. Are 912m si brosurile turistice au dreptate “it towers majestically over Lugano...”. Aici se afla o bisericuta foarte veche care are pe acoperis o terasa cu o panorama de 360⁰ si de unde in zilele senine si limpezi poti admira Alpii Elvetieni. Eu nu am avut decat norocul zonelor mai apropiate pentru ca in august atmosfera este destul de tulbure. Muntisorul asta este destul de abrupt catre lac chiar daca e bine impadurit si are chiar si o via ferrata.

   Monte Bre este in partea opusa a orasului. Are 933m. Are si el bisericuta lui pe varf. Este insa mult mai populat pentru ca are, in mare parte din el, strazi si case. De fapt, elvetienii se pricep foarte bine in a construi tot felul de cladiri nastrusnice si sosele pe pantele muntilor. De pe varful lui, am coborat intr-un sfert de ora spre satul Bre de unde mai departe am inceput sa urc spre monte Boglia (1516m). Pe o caldura teribila… Marcajul este banda rosie-alba, plasat foarte rar, nu asa cum sunt obisnuita in Romania, dar cararea arata ca ditamai aleea de parc ce serpuieste padurea de foioase. Are cateva locuri de belvedere minunate. Doar caldura m-a facut sa bomban de cateva ori cu voce tare. Un barbat in varsta, in carje, cobora fluierand pe poteca asta larga. M-am bucurat mult cand am ajuns sus unde am gasit o cruce inalta metalica si un peisaj aerian. Varful in sine nu este asa special, dar privelistea da. Nu am avut harta si am vrut sa schimb un pic traseul de coborare, iar la un moment dat chiar am avut senzatia ca am nimerit in cu totul alta parte, dar am tresarit de multumire cand mi-a taiat calea, la intrarea in satul Bre, aceeasi pisica grasa si tarcata, ca la venire.

   Pe Monte Tamaro am ajuns pe ceata, dar tot am apucat un pic sa zaresc lacurile. De aici pleaca un traseu ticinez renumit, “La Traversata”, care merge pana pe monte Lema si care este iubit tocmai pentru privelistea catre lacuri. Din cauza vremii, nu am avut sansa sa zaresc Monte Rosa pe care l-am urcat cu mari emotii acum sase ani…

Marcajele de fapt sunt doar de doua feluri: banda rosie pentru traseele de trekking si banda albastra pentru traseele alpine.

   In final, am simtit din nou ca Elvetia este o tara deosebit de frumoasa si nu numai pentru muntii ei. Dar, daca pot spune asa, “prea perfecta” pentru mine. Ordinea si alinierea intregului peisaj urban si rural m-a apasat cumva din primele zile si mereu a avut senzatia de lipsa de libertate. Au fost doua luni in care mi-au lipsit multe din lucrurile negative din Romania la care nu m-as fi gandit ca le voi duce dorul… Si daca ma gandesc doar la munte pot spune acelasi lucru: in Elvetia nu prea poti merge pe unde te taie pofta, nu poti pune cortul oriunde te prinde noaptea, nu prea poti face autostopul, nu poti intalni un urs (pentru ca nu au asa ceva), nu vezi turmele de sute de oi ale transhumantei, aproape toate refugiile sunt de fapt cabane unde platesti sederea si mai sunt si altele pe care incepi sa le vezi abia dupa ce esti departe de casa. Dar in Romania da, poti face o groaza de lucruri minunate si poti avea multa libertate in fiecare zi…pacat ca nu o vedem la timpul potrivit (poate chiar niciodata) si nu stim sa ne bucuram de ea astfel incat sa fie bine si pentru tot ce ne inconjoara… oameni, animale, paduri, ape, drumuri, mare, delta, apusuri, rasarituri…toate dintr-o Romanie minunata!

Text: Floriana Boghez
Foto: Floriana Boghez