Somnul in Lugano, m-a adus a doua
oara in aceasta parte a Elvetiei, zona Ticino. De fapt, de fiecare data a fost
vorba despre experienta pe care am castigat-o in medicina somnului in Spitalul
Civic din Lugano, centru consacrat in aceasta latura a neurologiei. Ocazii cu
care am intalnit oameni minunati si locuri deja foarte dragi.
Lacul Lugano este probabil marea atractie a orasului. De-a lungul
lui trece o strada principala a orasului care imi aminteste de “ Promenade des anglais”
din Nisa. Aici este mereu plin cu turisti, printre care si multi romani. Toata
lumea apasa pe butonul aparatului de fotografiat si se bucura de ce vede si
simte. Masutele cu cescute de cafea si ceai sunt bineinteles nelipsite. Lacul
este fantastic indiferent de soare sau ploaie. Sunt multe ambarcatiuni care
plimba turistii dintr-un loc in altul. De o parte si de alta a orasului
strajuesc muntele Bre si muntele San Salvadore.
Parcul Civic Lugano se afla tot pe marginea lacului Lugano. Am
apucat sa il vad si primavara si vara, superb in ambele perioade ale anului.
Plin de plante si arbori spectaculosi. Imi amintesc cat m-am bucurat cand acum
un an, am zarit pe desktopul unui calculator din Bucuresti o imagine cunoscuta:
unul din platanii imensi din acest parc si lacul Lugano. Am chiuit atunci “dar
stiu copacul asta!”. Deci da, aici sunt vreo cativa platani uriasi (copac tare
drag mie), chiar pe marginea lacului, cu ramuri viguroase, intortocheate care
coboara pana la apa si printre care sunt mereu rate salbatice si lebede albe si
negre. Vara oamenii vin si fac baie in lac printre pasari. Apa este calda dar
racoritoare, iar mersul descult pana la iesirea din parc o minunatie… Sa se
poata asta si in Herastrau?!... Lebedele sunt mereu aproape de mal pentru ca
stiu ca delicatetea lor alba sau neagra le aduce tot timpul cate ceva de
ciugulit de la cei de pe tarm.
Pe strazile din Lugano. Orasul este plin de plante decorative,
palmieri, copaci in floare, conifere neobisnuite, hortensii si multe alte
flori. Primavara am admirat multele tipuri de azalee care pot atinge dimensiuni
chiar de 2-3 metri. Cu toate ca elvetienii spun despre Lugano ca este un oras
cu putin spatiu verde… Peste tot misuna mici soparle caraghioase si mi-e tare
ciudat sa asociez zgomotul lor printre frunze sau imaginea lor pe trotuare cu
notiunea de oras. Veverite destul de curajoase sunt si ele prezente
bineinteles, mai ales in apropierea brazilor argintii inalti. Si am vazut si un
arici. Strazile sunt inguste si foarte multe, se catara aproape pe toate
dealurile. Casele de obicei sunt foarte bine adaptate terenului in panta si la
fel si gradinile lor terasate si etajate. Dar de fapt, tot peisajul este foarte
urbanizat.
Gandria (nume pe care mi-e greu sa il retin cum trebuie, desi nu e
asa complicat) este un satuc pescaresc in apropiere de Lugano. De fapt, din
Parcul Civic Lugano pleaca un traseu catre aceasta localitate, traseu care
urmareste marginea lacului si care la un moment dat devine o alee minunata cu
privelisti multe catre apa. Dureaza cam o ora. Gandria este suspendat pe malul
lacului, cu multe stradute stramte din piatra (asa cum plac turistilor, ca
intr-un joc pentru toate varstele, de care insa te mai si plictisesti), scari
si portite, linistit si dominat bineinteles de o biserica veche in centru. In
Gandria nu poti intra cu masina. Are insa destule hoteluri cu balcoane pline de
flori orientate spre lac. Unele case sunt din secolele XVI-XVII. Majoritatea
localnicilor au barci sau caiace…o minunatie, nu altceva!, la prima vedere cel
putin…
San Salvadore este un mic munte aflat chiar deasupra partii din
oras care poarta numele de Lugano Paradiso. Chiar din aceasta zona pleaca spre
varful lui atat o poteca racoroasa prin padure cat si un funicular, ambele
ajung chiar pe varful lui, renumit pentru belvederea sa. Are 912m si brosurile turistice au dreptate “it towers
majestically over Lugano...”. Aici se afla o bisericuta foarte veche care are
pe acoperis o terasa cu o panorama de 3600 si de unde in zilele
senine si limpezi poti admira Alpii Elvetieni. Eu nu am avut decat norocul
zonelor mai apropiate pentru ca in august atmosfera este destul de tulbure.
Muntisorul asta este destul de abrupt catre lac chiar daca e bine impadurit si
are chiar si o via ferrata.
Monte Bre este in partea opusa a orasului. Are 933m. Are si el
bisericuta lui pe varf. Este insa mult mai populat pentru ca are, in mare parte
din el, strazi si case. De fapt, elvetienii se pricep foarte bine in a construi
tot felul de cladiri nastrusnice si sosele pe pantele muntilor. De pe varful
lui, am coborat intr-un sfert de ora spre satul Bre de unde mai departe am
inceput sa urc spre monte Boglia
(1516m). Pe o caldura teribila… Marcajul este banda rosie-alba, plasat foarte
rar, nu asa cum sunt obisnuita in Romania, dar cararea arata ca ditamai aleea de
parc ce serpuieste padurea de foioase. Are cateva locuri de belvedere minunate.
Doar caldura m-a facut sa bomban de cateva ori cu voce tare. Un barbat in
varsta, in carje, cobora fluierand pe poteca asta larga. M-am bucurat mult cand
am ajuns sus unde am gasit o cruce inalta metalica si un peisaj aerian. Varful
in sine nu este asa special, dar privelistea da. Nu am avut harta si am vrut sa
schimb un pic traseul de coborare, iar la un moment dat chiar am avut senzatia
ca am nimerit in cu totul alta parte, dar am tresarit de multumire cand mi-a
taiat calea, la intrarea in satul Bre, aceeasi pisica grasa si tarcata, ca la
venire.
Pe Monte Tamaro am ajuns pe ceata, dar tot am apucat un pic sa zaresc
lacurile. De aici pleaca un traseu ticinez renumit, “La Traversata”, care merge
pana pe monte Lema si care este iubit tocmai pentru privelistea catre lacuri.
Din cauza vremii, nu am avut sansa sa zaresc Monte Rosa pe care l-am urcat cu
mari emotii acum sase ani…
Marcajele de fapt sunt doar de
doua feluri: banda rosie pentru traseele de trekking si banda albastra pentru
traseele alpine.
In final, am simtit din nou ca
Elvetia este o tara deosebit de frumoasa si nu numai pentru muntii ei. Dar,
daca pot spune asa, “prea perfecta” pentru mine. Ordinea si alinierea
intregului peisaj urban si rural m-a apasat cumva din primele zile si mereu a
avut senzatia de lipsa de libertate. Au fost doua luni in care mi-au lipsit
multe din lucrurile negative din Romania la care nu m-as fi gandit ca le voi
duce dorul… Si daca ma gandesc doar la munte pot spune acelasi lucru: in
Elvetia nu prea poti merge pe unde te taie pofta, nu poti pune cortul oriunde
te prinde noaptea, nu prea poti face autostopul, nu poti intalni un urs (pentru
ca nu au asa ceva), nu vezi turmele de sute de oi ale transhumantei, aproape
toate refugiile sunt de fapt cabane unde platesti sederea si mai sunt si altele
pe care incepi sa le vezi abia dupa ce esti departe de casa. Dar in Romania da,
poti face o groaza de lucruri minunate si poti avea multa libertate in fiecare
zi…pacat ca nu o vedem la timpul potrivit (poate chiar niciodata) si nu stim sa
ne bucuram de ea astfel incat sa fie bine si pentru tot ce ne inconjoara…
oameni, animale, paduri, ape, drumuri, mare, delta, apusuri, rasarituri…toate
dintr-o Romanie minunata!
Text: Floriana Boghez
Foto: Floriana Boghez
Text: Floriana Boghez
Foto: Floriana Boghez
2 comentarii:
Ultimul paragraf il inteleg perfect Floriana, aceleasi argumente si exemple le-am avut legat de muntii (si natura) din estul Canadei si a fost unul dintre motivele pentru care n-am putut sta departe de tara. Nu e ea mereu inteleasa cum trebuie, libertatea de la noi din Carpati, dar e cu atat mai pretioasa cand realizezi cat de mult contribuie la ceea ce simti cand le strabati cararile, crestele.
Da!
E nevoie sa fim departe de Carpati ca sa le vedem, cu adevarat, minunatiile.
Cu bine :)
Trimiteți un comentariu