Moto: Tu nu vezi niciodată
Fluturii cum se privesc peste noi ?
Ana Blandiana
Atâta mi-am zgândărit copii cu imaginea Retezatului, încât până la urmă au căzut de acord că excursia din vara anului acela să fie cea din Retezat. Am plecat într-o dimineață, cu o mașină pe drumul lung către munții pe care ni-i doream. Am mai scurtat cu ceva drumul, urmărind valea Lotrului și mai apoi coborând în Petroșeni. Pe la Câmpul lui Neag am ajuns aproape de cabana Buta. N-am rămas la cabană, ci am urcat în Șaua Plaiului Mic. Acolo ne-am întins cortul și când am intrat înăuntru am făcut-o cu imaginea crestelor Retezatului, atât de apropiate de părea că poți pune mâna pe ele.
Dimineață am început traseul ce-și propunea să parcurgă aproape întreaga creastă înaltă a Retezatului. Am pornit către ramura care urma să atingă vârfuri înalte ale Retezatului. Ne-am îndreptat mai întâi către vârful înalt de 2457m, cel al Custurei. A urmat cel al Păpușii, care depășea cu puțin cei 2500m. Am coborât apoi în Șaua Pelegii. Fără să știm că acolo eram în zona rezervației, ne-am întins cortul, după care copiii au coborât până pe malul lacului Ghimpele. Acolo s-au zbenguit până înserarea a cuprins locurile. Când s-au întors de abia de am avut răgaz să mâncăm, până au venit orele nopții. După o noapte liniștită, când ne-am sculat, vârful Pelegii era înălțat în bătaia soarelui. I-am urcat panta cam dură până ce am atins vârful înalt de 2509m. Câtăva vreme am admirat lumea din înălțimea sa. A urmat apoi coborârea către lacul Bucura. Pajiștea alpină, stâncile din cale ne-au făcut o coborâre frumoasă. Deodată, din liniștea muntelui ne-a trezit vocea lui Andrei. "Tată, uite un șobolan". Era doar o marmotă, un pic speriată, dar până să se îndepărteze, și-a anunțat suratele să se adăpostească. Noi am coborât liniștiți până spre malul lacului Bucura. Acolo ne-am desfăcut cortul și ne pregăteam să-l întindem. Un salvamontist s-a apropiat de noi și ne-a atras atenția că în rezervație nu putem campa decât în locuri special amenajate și locul ăsta era la vărsarea lacului, acolo unde erau și alte corturi. Ce era să facem, ne-am conformat, am luat cortul cam târâș și ne-am găsit loc de campare pe malul lacului, aproape de vărsare. Acolo ne-am făcut tabăra și până când a venit seara nici că ne-am mai mișcat de acolo.
A venit o altă zi, cu alte planuri. Ne-am îndreptat pe nemarcatelea, către silueta inconfundabilă a Judelui – 2370m. De acolo mai departe am urmat creasta stâncoasă, cam abruptă, urmărind hățașul existent. Poteca firavă, făcea parte din locurile frumoase pe care le străbăteam. Am ajuns în șaua Poarta Bucurei, la 2280m. De acolo am început coborârea către micuțul lac al Porții. Am stat pe malul lacului, până ce Floriana s-a plictisit de bălăceală, după, care prin iarba mare a Retezatului, ne-am îndreptat către cortul nostru de pe malul lacului Bucura pe care-l părăsisem dimineața. Ce mai rămăsese din zi, ne-am petrecut-o cu leneveală pe malul lacului.
În ziua următoare mi-a venit chef să urc singur pe vârful Bucura. Mi-am lăsat copii singuri pe malul lacului, rugându-i să nu se depărteze prea mult, iar eu m-am îndreptat către poarta Bucurei. De acolo am început să urc coama care ducea către vârful Bucurei – 2433m. Am avut pe drumul urcării, locuri mai delicate de urcat, pe care însă le-am depășit cu prudență. Nu-mi spusese nimeni și nici mai târziu n-am aflat, că traseul prin locurile acelea ar fi avut vreun grad alpin menționat undeva. Dar pe vârf, când am ajuns acolo, am întâlnit un turist ca și mine, care foarte intrigat, m-a întrebat cum am urcat pe acolo fără mijloace alpine. Am mai stat puțin de vorbă și mi-am început coborârea, tot fără potecă și prin locuri mai blânde ca cele de la urcare, dar dificile. Pe lângă lacul Porții, pe malul Bucurelului, am mai zăbovit cât să-mi trag sufletul, după care am ajuns la locul unde ne era tabăra și unde mi-am întâlnit copii. După amiază s-a stârnit vânt mare și s-a lăsat frigul peste căldarea Bucurei. Turiștii și-au strâns corturile și au plecat, ori de vreme rea, ori de sfârșitul wekend-ului. Noi am rămas locului. Vântul și vremea rea i-au făcut pe salvamontiști să ne invite în cabana lor de pe malul lacului. I-am refuzat și ne-am petrecut noaptea cu vântul care ne zguduia cortul.
Era vreme frumoasă a doua zi, când ne-am strâns tabăra și am luat drumul înapoi către cabana de la Buta. Mai aveam o zi de munte ce puteam să ne-o petrecem prin locurile Retezatului. Așa că am pornit împreună cu copii, către culmea Retezatului Mic. Pe vremea aceea traseul nu avea marcaje, așa că am luat-o pe unde ne-a dus capul. Am urcat pe vârful Drăgșanului -2017m -, am ajuns în Șaua Scorotei și am ajuns până pe vârful Piule la 2081m. În unele locuri a mai trebuit să frânez entuziasmul Florianei, care uneori era cam imprudentă. Ne-am întors la cabană, de unde a doua zi am coborât la locul unde ne părăsisem mașina cu câteva zile înainte. Drumul întoarcerii l-am făcut de data asta pe șosele mai obișnuite, dar până la urmă tot acasă am ajuns.
Dinu Boghez
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu