A fost odata o zi zburdalnica de primavara ce a inceput cu o dimineata devreme, mult prea devreme… Cu toate acestea, ne-am intalnit cu totii foarte hotarati sa ajungem… pe acoperis. Si pe cand lumina rasaritului incepea sa sfarme norii, noi eram de mult pe drumul lung, tare lung ce avea la capat doua versuri.
In ziua aceea am cunoscut o vale rea, ce ni s-a parut mai mult lunga decat rea. Desi raul inversunat ce gonea mult prea grabit spre mare, mi-a trezit banuiala ca ar fi in stare de unele cruzimi. Urmariti de sus de locuitorii sprinteni ai tinutului, ne-am desfatat cu poteca presarata cu cascade. Si purtati de covoare de branduse, ne-am trezit in caldarea alba a acoperisului. O caldare imensa in care vantul isi cam facea de cap. Incetisor, din pacate mai incetisor decat ceata, am ajuns in creasta. Si printre prieteni si fulgi de nea, intepati de frig, am adormit cu gandul la cele doua versuri…
O dimineata senina cu dor de iarna, a reusit pana la urma dupa nenumarate lupte sa ne scoata din adaposturile pe care nici pana atunci nu reusisem sa le incalzim. Dar incurajati de razele de soare, am plecat spre locul visat. Si dupa ceva osteneala, putina echilibristica si multa admiratie in fata taramului iubit, am poposit pe acoperis si am citit versurile. Si… am trait o clipa de eternitate.
Ciocolata calda, voie buna, vant, soare, siraguri de munti, chipuri dragi, amintiri… toate ne-au umplut sufletele de bucurie si speranta.
Si coplesiti si uimiti de cele vazute… nu am coborat de pe acoperis nici pana acum.
In ziua aceea am cunoscut o vale rea, ce ni s-a parut mai mult lunga decat rea. Desi raul inversunat ce gonea mult prea grabit spre mare, mi-a trezit banuiala ca ar fi in stare de unele cruzimi. Urmariti de sus de locuitorii sprinteni ai tinutului, ne-am desfatat cu poteca presarata cu cascade. Si purtati de covoare de branduse, ne-am trezit in caldarea alba a acoperisului. O caldare imensa in care vantul isi cam facea de cap. Incetisor, din pacate mai incetisor decat ceata, am ajuns in creasta. Si printre prieteni si fulgi de nea, intepati de frig, am adormit cu gandul la cele doua versuri…
O dimineata senina cu dor de iarna, a reusit pana la urma dupa nenumarate lupte sa ne scoata din adaposturile pe care nici pana atunci nu reusisem sa le incalzim. Dar incurajati de razele de soare, am plecat spre locul visat. Si dupa ceva osteneala, putina echilibristica si multa admiratie in fata taramului iubit, am poposit pe acoperis si am citit versurile. Si… am trait o clipa de eternitate.
Ciocolata calda, voie buna, vant, soare, siraguri de munti, chipuri dragi, amintiri… toate ne-au umplut sufletele de bucurie si speranta.
Si coplesiti si uimiti de cele vazute… nu am coborat de pe acoperis nici pana acum.
...
Foto: Floriana Boghez
Text: Floriana Boghez
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu