De multi ani imi
doream sa ajung la lacul Mija pe drumul ce pleaca din valea Jietului. Anul
acesta, la inceputul lui septembrie, am reusit. Pentru ca am gasit putine
detalii despre aceasta ruta, am facut o descriere scurta a ei, poate va fi cu
folos altora sau chiar si mie cand voi reveni.
Traseul incepe
la cabana Mija, este semnalizat cu un triunghi rosu, dar fara nicio alta
informatie: nici unde se duce si nici cat dureaza.
Drumul forestier
de peste 3 km este umblat doar in primii 500 metri, desi este blocat cu pietre chiar in prima lui portiune. Traverseaza apa de patru
ori, dar imediat dupa prima serpentina devine mai mult o poteca din cauza
arbustilor crescuti in ultimii ani si a stancilor pravalite din munte. Cred ca
dupa o jumatate de ora dispar triunghiurile rosii si se vede o poteca in stanga
care urmeaza cursul raului. Drumul merge mai departe spre dreapta si chiar nu stiu ce se
intampla cu el de aici incolo.
Poteca pleaca
spre stanga prin padure de-a lungul apei. Intai padure de foioase, apoi de
brad. Traverseaza mai multe paraie, asa ca apa de baut nu este o problema pe
traseu.
Cascada de pe
valea Mija Mare poate fi admirata destul de usor, chiar daca poteca nu trece pe
langa ea. Se afla acolo unde traseul schimba directia si nu mai urmeaza fidel
cursul apei, incepand sa urce usor spre dreapta. Langa un brad falnic curatat de
scoarta de ciocanitori, se zareste o carare in stanga care coboara pana la apa
inspumata. Sunt multe balarii dar se poate ajunge chiar langa cascada. Are doar
cativa metri inaltime dar tot o bucurie este.
Apoi poteca se
cam desparte de apa si incepe sa urce. Noi am urmarit drumul presarat cu
mizerie de oi si am cam gresit si noi ca si ciobanii, nimerind intre jnepeni.
Se vede ca a fost cam greu pentru turma de oi sa se trezeasca in jnepenis.
Ciobanii au croit carare, la inceputul verii, cu topoarele dar nu este una
comoda. Pana la urma, dupa ceva zgarieturi si injuraturi, iesim mai sus la
poteca principala. Aceasta merge pe curba de nivel o suta de metri si apoi
coboara iar la apa. Aici se intalnesc doua vai. Apucam pe cea din dreapta, desi
probabil cea din stanga este mai directa si duce fix la lac. Cea din dreapta pare
mai putin abrupta si mai putin monotona, cu trepte de morena, ceva bujori de toamna si
caderi de apa mai spectaculoase. Iesim chiar in marcajul cu punct galben care
ne conduce la lac dupa 3 ore de mers. Aici multa liniste, apa destul de
scazuta, din pacate fara capre negre si fara marmote. Caldarea stramta lasa
putine posibilitati de loc de cort in cazul in care va fi vreodata nevoie.
Coborarea o
facem de data aceasta pe paraul care pleaca direct din lacul Mija si mergem
pana la punctul unde poteca o coteste spre stanga prin jneapan. De data aceasta
nimerim varianta corecta si parcurgem inca o data drumul cunoscut pana la
cabana Mija si asfalt.
Un comentariu:
Trimiteți un comentariu