Cărări ascunse din Cozia - Valea Gardului

Demult imi doream sa urc Cozia intr-o zi. Cap – coada. Nu stiu de cand nu am mai facut-o, dar cu siguranta a trecut foarte mult timp. Imi imaginam plimbarea pornind de la Manastirea Turnu si apucand-o pe Muchia Turneanu. Nu avea cum sa dureze mult; in jur de 5 ore.

Nu a fost sa fie asa. Am lasat-o pe Floriana sa aleaga traseul. A ales sa plecam de la Stanisoara, urcand pe Valea Gardului pana deasupra Coltilor Foarfecii, pe langa fosta Stana Foarfeca, pana la cabana Cozia. Coborare clasica pe dunga albastra pana la Stanisoara.

Poteca, asa cum mi-a spus tata, era folosita de ciobani. Coborau pe aici pentru slujba de duminica de la Stanisoara. Mie mi s-a parut nu usor de urcat; de coborat nu prea vreau sa ma gandesc cum ar fi... Pare ciudat, nu? Atata efort pentru o slujba religioasa! Dar poate alte lucruri erau importante acum ceva vreme. Si poate alte lucruri sunt importante cand esti atata timp sus in munte.

Bun! Poteca incepe destul de aproape de manastirea amintita. Se merge pe firul vaii pana la Cascada Valea Gardului. De-a dreptul pe vale sau pe poteca ce se mai zareste pe malul stang, adica pe dreapta cum urci. La un moment dat, poteca din dreapta chiar incepe sa urce si e bine de urmat. Nu stiu de ce, dar marcajul a fost anulat de baietii de la Parcul National Cozia. Poate e mai bine asa; am gasit foarte putine urme de civilizatie (ma refer la gunoaie si pet-uri).

Ajungem la cascada. Ne minunam, cascam gura, facem poze. Dar pana aici poate ajunge oricine, nu? 

Sa mergem mai departe. Plecam de la cascada urcand pe versantul din stanga (malul drept al apei adica). Urmam putin timp o curba de nivel, apoi urcam pieptis. Ajungem in muchie; privim de sus acum. Culeg ghinde (o sa le plantez acasa cu cei mici; sa vedem ce iese). Poteca coteste la dreapta, urca apoi pe stancarie, printr-un mic horn. Se zareste un marcaj vechi mai sus pe stanca, asa ca stim sigur ca am apucat-o pe unde trebuie. Deasupra facem stanga pe o poteca parca sapata in piatra. Taman buna pentru o plimbare de capra neagra. 

Chiar sub poteca troneaza un copac incapatanat cu radacinile infipte in stanca. 

Peste putin timp ajungem in alt punct de belvedere la capatul unei poieni pline cu irisi. 

In dreapta se intrezareste o carare printre copacei. Nu imi mai aduc aminte cum se numesc, dar Floriana stia; nu am retinut decat ca asta e cam dimensiunea maxima la care cresc. Carevasazica, daca revenim peste o buna bucata de vreme, o sa ii gasim cam la fel.

Continuam prin umbra padurii si ajungem la o micuta cascada. Cateva fotografii de caciula si o luam din loc, urcand in continuare pe versantul din partea stanga, spre Saua Doctorului. 

N-am ajuns acolo. Pierzand marcajul si zona fiind umblata mai mult de vietuitoarele padurii, am ajuns ceva mai sus. Pe drum am mai intalnit locuri de unde puteam admira varful Ciuha Mica, usor de recunoscut dupa impozanta statie meteo si releele de langa, si varful Durduc.

In sfarsit, iesim la lumina. Gata cu padurea. Putem sa vedem amenintatoarele stancarii ale Coltilor Foarfecii. Intregul traseu de pana acum ne-a purtat de fapt pe sub Muchia Coltii Foarfecii. E timpul pentru pauza si pentru recuperarea caloriilor lasate in urma pe traseu. Lenevim la soare, iar timpul parca nu mai conteaza. Nu ne vine sa mai plecam de acolo. Soarele pare bland, semn ca se apropie toamna.

Cu greu ne urnim din nou la drum. O apucam spre stana din apropiere, Stana din Foarfeci. Apoi urmam muchia pana sub Ciuha Mica si ajungem la Cabana Cozia. Parca nu se mai termina urcusul...

In rest, traseul a fost cel clasic pentru coborarea la Stanisoara, unde ne-am suit in masina ce ne-a furat din taramurile fantastice ale Coziei si ne-a purtat inapoi in lumea reala si civilizata.

P.S. Nu am mentionat marcajul pentru ca nu apare pe nici o harta. Totusi, acolo unde nu a fost sters de cei de la parc, el este punct galben.

Trebuie sa ii multumim lui Tata pentru acest traseu, pentru indicatiile date chiar inainte de abordarea lui.

Am mai intalnit pe traseu 2 semne: jos in vale punct rosu, inscris in cerc alb, inscris in cerc rosu; sus pe muchie, acelasi lucru, dar cu galben.

Text: Andrei Boghez

Foto: Andrei si Floriana Boghez