marți, 25 mai 2021

Iezerul din Căldarea Purului

 Moto: Puteți auzi tăcerea pădurii ?

            Ascult-o, ascult-o,

            dar bagă de seamă,

            de vrei – ascultând-o -să și poți s-o auzi.

                             Romulus Vulpescu

 

    Era într-o zi de început de vară, călduroasă încă din zori. Peste drumurile asfaltate de pe valea Oltului și mai apoi a Lotrului, parcă soarele nu dogorea prea tare. De la Gura Latoriței, drumul strâns între munți și pârâul zglobiu al Latoriței, mai potolise zăpușeala zilei de vară. Dar doar când drumul s-a strâns între munții văii Latoriței, locurile au căpătat răcoarea muntelui. Am trecut pe lângă stupina din poiana de pe malurile Latoriței, cu geamurile mașinii închise, de frica zburătoarelor înțepătoare, care-și aveau lăcașurile prin apropiere, unde-și depuneau mierea. Mai apoi am depășit locurile de la Borogeana Răgăliei. Erau acolo case de pădurari, care adăposteau vremelnic oamenii pădurii și ceva mai jos, acolo unde fusese ridicat zid înalt, să stăvilească malul muntelui, să facă loc drumului și peste acesta apele pâraielor Borogeana și Răgăliei, săreau nestăvilite, stropindu-te zdravăn de fiecare dată când treceai pe jos prin apropiere. A fost într-o zi de iarnă, când am ajuns acolo, mai către începuturile peregrinărilor mele prin aceste locuri, pe zăpadă încă neatinsă de picior de om. Întunericul coborât peste munții luminați de dărnicia unei luni pline, ne-a dat bucuria zburdălniciilor peste zăpada neîncepută, cu sclipicii poveștilor ce de abia își începeau șirul acestora. Au fost acestea amintiri de neșters, pe care poate am să am timp să le depăn vreodată.

    Acum însă ne grăbeam, căci mai aveam încă drum lung de făcut. Am depășit Casa Petrimanu și puțin mai departe am început să urcăm serpentinele drumului, care avea să ne scoată în Curmătura Oltețului. Aici se despărțeau și se îmbrățișau munții, cei ai Parângului și cei ai Căpățânii.

    Am început urcușul, pe muchia muntelui. Într-un cot al potecii care ducea pe creasta muntelui, se desprindea la dreapta o potecă. Am urmat-o și curând am ajuns între brazi. La capătul acestui pâlc, am ajuns într-un ochi de poiană, acoperit de zăpada încă persistentă. Brazii mărgineau ochiul de poiană, înfrățindu-se cu abruptul muntelui. Din albul zăpezii răsăreau fire de brândușe. Am pășit pe întinderea albă presărată cu flori. Fiecare pas era o călcătură moale și bocancul se afunda puțin. Eram pe întinderea unui fost iezer, acum colmatat. Puțină vreme am străbătut întinderea de zăpadă presărată cu brândușe. Eram pe întinderea unui fost lac alpin. Când l-am străbătut până la capăt, din înaltul muntelui se prăvălea torentul unei cascade. Era șuvoiul care alimenta fostul iezer, pe întinderea căruia pășisem până atunci. Vremurile trecute peste  iezerul de odinioară, colmataseră oglinda acestuia și mai rămăsese doar întinderea acoperită de zăpadă, cu flori de brândușe proaspete. Peste oglinda de apă bine ascunsă în pădure, timpul adusese aici fire de pământ, peste alte grăunțe de același fel și acum din cele poposite aici, răsăriseră la sfârșit de primăvară, firele firave de brândușe. Apa năvalnică a torentului, în amonte de fostul lac alpin, se arunca cu zgomot mare, peste stâncile din cale formând cascade vorbitoare despre trecutele vremuri de peste ani. Când ajungea la fața iezerului ascuns, peste locurile acestea parcă se așternea liniștea pădurii. 

    Era pe lângă firul torentului, poteca ce urca la colonia părăsită a stânelor de odinioară. Până acolo am urcat din greu. Pe muchia muntelui erau risipite casele vechii așezări pastorale. Acum erau părăsite din cine știe ce motiv. Mult n-am zăbovit aici. Mai aveam mult de urcat până a ne întâlni cu grupul de care ne despărțisem. Sus, pe vârful Purului, la peste 2000m, ne-am întâlnit cu cei de care ne despărțisem mai jos. Eram aici la primele vârfuri mari ale Parângului. Am stat și noi puțin pe pajiștea vârfului, privind cu ochi nesătui șiragurile de munți care ne stăteau în preajmă. Apoi cu satisfacția locurilor nou văzute, am coborât la mașina care ne aștepta în Curmătura Oltețului.


Dinu Boghez

Niciun comentariu: