ne-am mai face zburători
dând din aripi ca din nori
din vise și din cocori
uneori de multe ori ...
Lucian Avramescu
Un traseu ușor și mai ales frumos, îl
reprezintă accesul din valea Latoriței, spre cununa munților cu același nume,
în plină zonă calcaroasă, desfășurat în bună parte de-a lungul pârâului lui
Tocan. Traseul poate face parte dintr-un circuit, dacă dorim să ne întoarcem la
cabanele din vale, de unde tocmai începe traseul propus. Circuitul propus, se
desfășoară în lungul acestui pârâu, până la unele din izvoarele sale, ajungând
la stâna din Boarneș, în plină zonă centrală a acestor munți. Străbate pe sub
creasta calcaroasă a munților în care ne aflăm, pe poteci ciobănești, fenomene
interesante de eroziune, cât și fire de apă spectaculoase. Se ajunge la stânele
din Turcinu Mic și coboară din nou pe valea de pe care am plecat. Accesul pe
valea Latoriței este asigurat de șoseaua cândva asfaltată și astăzi total
neîntreținută. Autobuzele Rm. Vîlcea-Voineasa, ne lasă la Gura Latoriței. Până în fața hidrocentralei
Ciunget, sunt 6km, dar ocazii sunt
suficiente. Pentru ceilalți 17km până la Petrimanu, în cazul în care nu
dispunem de mijloace proprii, este bine să ne aflăm în dreptul hidrocentralei
la orele prânzului, când putem prinde mașina ce asigură schimbul de lucru la
barajul de la Petrimanu. Ajunși la Petrimanu, găsim cazare mai mult decât
onorabilă la motelul Tudor, eventual la cantonul silvic din apropiere. Cât
privește casa școlară, aceasta ar fi putut fi o excelentă bază de cazare,
apropiată chiar a unei hoteliere, dacă
obiceiul pământului n-ar fi transformat-o cu încetul, aproape în ruină. Lacul
de acumulare din apropiere, ca și cel mai depărtat de la Galbenu, pot deveni cu
siguranță noi atracții turistice, dacă.... aici la Petrinanu, datorită lacului
cu același nume, dar și celui de la Galbenu din apropiere, se va desvolta o
veritabilă bază turistică și sportivă. Atunci abordarea munților Parâng,
Latoriței și Căpățânii, va deveni extrem de apropiată și multe din traseele
acestora vor fi unele mult îndrăgite.
Pentru traseul propus, plecăm cât mai de
dimimeață, pentru a prinde sus în creastă, orele de vizibilitate maximă. Mergem
spre coda lacului circa 1 km, după care traversăm podul peste coada lacului,
ajungând pe drumul de contur al acestuia, pe care îl vom urmări de acum încolo.
După apoximativ 20minute de mers pe drumul de contur al lacului, întâlnim pe
coastele din stânga, poteca marcată cu cruce roșie care ne conduce pe valea
Lotrului, în apropierea bazei de cazare de la Vidra. Defrișarea a distrus
marcajele de început, după care poteca se desfășoară clar. Drumul propus continuă
pe malul lacului și după circa 1 oră de la plecare, ne strecurăm pe sub
conducta de aducțiune a apei ce vine din lacul Galbenu și se îndreaptă spre
marea de la Vidra. Drumul nostru ajunge
la un mic lac înaintea gurii de primire a apei pârâului lui Tocan, într-un ochi
de poiană, pe care o traversează pe podeț, spre stânga și intră pe poteca ce ne
va conduce către plaiul Boarneșului. Un popas aici este bine venit. Oglinda
liniștită a micuțului lac din spatele gurii de captare, pădurea de brad și linștea
care ne înconjoară îmbie la pic de odihnă. De la plecare până aici s-a scurs 1
½ oră.
În acest loc se întâlnesc cele două
capete ale circuitului propus, putând eventual să ne hotărâm asupra sensului de
mers. La dreapta urmăm calea către stâna din Turcin, la stânga urmăm calea
pârâului lui Tocan. Dacă am ales-o pe aceasta din urmă, intrăm în pădurea de brad,
în lungul pârâului amintit, unde găsim poteca ciobănească bine conturată.
Intrarea în pădurea de brad, pentru
sensul propus, se face mergând drept înainte și traversând spre stânga pârâul.
Acesta face curând un cot spre stânga, în timp ce noi urcăm printre brazi pe
potecă bine conturată, utilizată din plin de ciobanii din zonă. Trecerea de la
lumina poienii însorite, pe care tocmai am părăsit-o, la pădurea de brad
întunecată, creaza o senzație stranie. Câtăva vreme urcăm o pantă ușoară. Apoi
poteca se abate brusc la stânga, coborând până la firul pârâului părăsit de
curând. Săritorile peste care trece pârâul, îngustimea văii, îl transformă într-o
apă zgomotoasă și periculoasă la ploi abundente. Odată trecuți pe celălalt mal,
urcăm cu atenție la umezeala locului, care poate produce alunecări. Poteca se
înscrie de-a lungul malului drept, pe o porțiune de brână, agățată deasupra
apei tumultoase. Vom mai traversa apele acestui pârâu, devenit mai calm, după
care ne înscriem în lungul altuia, cel al Pietrelor, până către obârșia
acestuia. Ne angajăm pe o muchie împădurită, cu potecă clară, urcând pe firul
unui pârâiaș care dispare în apropierea
golului alpin. Acum pădurea se depărtează, intrăm pe pajiște și începem să
simțim golul alpin, prin care urcăm direct, fără potecă. Poiana se lărgește și
în fața noastră apre un grup de stânci izolate, către care ne îndreptăm. Pe
aceste stânci apar primele semnale ale crestei calcaroase de deasupra noastră
și care ține din Șaua Pietrilor și până dincolo de vârful Părăginosului. Ultimul
către est, cu altitudine de peste 2000m, al coamei înalte a Latoriței. Mai sus
în creastă, acum sau cu altă ocazie, poți să-ți trimiți măcar gândurile departe
în timp și să-ți închipui măcar pentru o clipă, măreția acestor munți. Dacă
veți cerceta vreodată locurile, veți descoperi intrări de peșteri, doline,
izbucuri și mai ales abruptul nordic. De când am părăsit poiana de unde apa
captată devine subpământeană, a mai trecut 1 oră.
În stânga o potecă conduce spre stâna
Petrimanu și mai departe spre Șaua Pietrilor, trecând prin apropierea unei
frumoase cascade, aflată în plină pădure de brad. În sus, printre stâncile
tocite de vreme, aflăm drumul strategic construit în primul război mondial,
atunci când granița țării era cam pe vârful Ștefanu, la limita către munții
Parâng, la mai puțin de 10 km de locul unde ne aflăm.
După ce trecem de grupul de stânci
amintit mai sus, care poate fi folosit ca punct de reper și odihnă, ne
îndreptăm spre dreapta, spre stâna din Boarneș. După ce trecem de izvorul
stânei, în câteva îi trecem și pragul. Atunci când am ajuns prima oară prin
aceste locuri, casa stânei era una veche, oarecum obișnuită în lumea pastorală.
Pereți din bârne cu goluri prin care sufla vântul, pământ pe jos și lavițe
amărâte pe care dormeau ciobanii și tradiționalul foc din mijlocul stânei. Dar
la unele din stânele Latoriței, au apărut
case noi, cu aceleași dotări ,, tehnologice “, dar parcă mai omenești. Aici, la
Boarneș, casa stânei a rămas la fel și nici nu cred că mai este folosită. Dar
clipa de atunci, când am intrat înăuntru nu o pot uita. Erau acolo doi bătrâni,
bucuroși tare de oaspeți. Au vrut să mă
omenească cu ce aveau ei la îndemână, dar din toate am ales doar cana cu
jintiță proaspătă sau berea ciobanului, cum o alintau ei. Am luat câteva
informații de la cei de aici, pentru a nimeri mai ușor calea spre un veritabil
grup statuar, sculptat în timp de vânturi și ploi în stâncile de calcar. Locul
cuprinzând un portal, alături de alte stânci, este denumit în lumea ciobanilor
,, La Bisericuță “. Cândva, aici exista și o icoană, astăzi distrusă de timp
sau chiar de oameni. I se mai spune ,, Poarta Soarelui ”, deși prima denumire, cea a localnicilor,
mi se pare mai inspirată. Nu prea de mult, în lunile de sihăstrie voită a
ciobanilor, pare de crezut ca ei să fi dorit ă aibă în preajmă un simbol al
Dumnezeirii, de care în condițiile dure ale muntelui, nu de puține ori să fi
avut nevoie. Orientarea portalului est-vest, face ca razele soarelui să-l
străpungă și asta ar fi explicația celeilalte denumiri.De aici încolo, în plin
gol alpin, avem de ales între două poteci. Una care se angajează în urcuș, în
apropierea crestei și cealaltă mai jos, ajungând într-o vale și apoi urcând din
nou la limita pădurii. Amândouă străbat văi de pâraie năvalnice înșirate pe
coasta muntelui. Cea din apropierea crestei coboară la stâna din Turcinu Mic,
iar cealaltă, la cel Mare. De la plecare până aici au trecut 3 ½-4 ore. Avem de
aici o frumoasă priveliște spre munții Căpățânii ( vf Nedeia-Curmătura
Oltețului ), spre munții Parâng și evident cei ai Latoriței. Găsim și la stâna
din urmă ciobani din Vaideeni. De aici, pentru cei ce și-au propus un circuit,
începe coborârea în drumul propus. Coborâm spre dreapta, prin poiană, până
acolo unde brazii încep să se îndesească. După 5-10 minute, o luăm la stânga,
poteca însăilându-se din ce în ce mai mult. Un coborâș mai lung decât minutele
menționate înseamnă că am coborât mai mult decât era necesar. Găsim poteca cea
bună, transformată parcă într-o alee, coborând în serpentine. Trecem prin locuri
stâncoase, prin pădure de brad și când am ajuns la cea de foioase, la 1 oră de
cînd am părăsit stâna, suntem din nou la pârâul lui Tocan, la bifurcația
menționată la urcare. Ajungem din nou la cabanele părăsite dimineața, după 5
½-6 ½ ore de la plecare, după ce am
prcurs o tură de prezentare interesantă a munților Latoriței.
Dinu Boghez
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu